Azi, 25 octombrie. O dată aleasă ca să reamintească de victoria Armatei a Patra Române, comandată de generalul Gheorghe Avrămescu, care, între 9 şi 25 octombrie 1944, cu 69 de ani în urmă, a eliberat ultima brazdă de pământ transilvan de sub ocupaţia Ungariei horthyste.
Col(r) V. Neghină
Andra MARINESCU
O coincidenţă a făcut ca, la eliberarea oraşelor Satu-Mare şi Carei, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, să participe divizii constituite din ostaşi aparţinând tuturor provinciilor istorice româneşti: dobrogeni din Divizia 9 Infanterie, transilvăneni din Divizia 18 Infanterie, munteni din Divizia 3 Infanterie, bănăţeni din Divizia 1 Cavalerie, olteni din Divizia 11 Infanterie şi moldoveni din Divizia 21 Infanterie. În luptele purtate de Armata Română pentru eliberarea Transilvaniei s-au jertfit peste 40.000 de ostaşi, între aceştia aflându-se şi sute de eroi ai plaiurilor sibiene, care s-au sacrificat în luptele din Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia până la 9 mai 1945, când Germania hitleristă a fost învinsă. Acum, în pragul zilei Armatei Române, am răsfoit din nou filele de hronic eroic, readucând în memoria generaţiilor de astăzi numele a câtorva fii ai plaiurilor sibiene care şi-au dat viaţa pentru eliberarea patriei.
Zenovie Avram, locotenent - colonel
A urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Infanterie între 1 septembrie 1924 şi 1 iulie 1926. A fost avansat sublocotenent şi repartizat iniţial în Regimentul 1 Infanterie, apoi, la cerere, în Regimentul 91 Infanterie. La 1 aprilie 1930 i s-a acordat gradul de locotenent, iar în anul următor a trecut în Regimentul 82 Infanterie. De la 15 octombrie 1934 a urmat Şcoala superioară de război. A îndeplinit funcţii de stat major în Regimentul 91 Infanterie, apoi, după avansarea la gradul de căpitan (24 ianuarie 1938), în Regimentul 9 Vânători şi diviziile 21 Infanterie şi 1 Grăniceri. La 5 mai 1941 a fost numit ajutor al ataşatului militar la Berlin. La 23 august 1943 a obţinut gradul de maior. La 25 martie 1945, pe când se afla la unităţile din linia întâi pentru a le coordona acţiunile de luptă, a cerut insistent să însoţească în spatele frontului duşman un detaşament constituit dintr-un batalion al Regimentului 2 Dorobanţi, care urma să intercepteze comunicaţia Vys. Revuca – Lipt. Osada, la nord de localitatea Ulmanka, interzicând astfel retragerea forţelor hitleriste de la nord de Banska Bystrica. Hotărârea maiorului Zenovie de a pleca în această misiune a fost categorică: "Plec la gruparea de efort, acolo unde mor ostaşii", raporta, la 26 martie 1945, comandantul de divizie. Detaşamentul a plecat de la cota 1.140 din Munţii Fatra Mare spre Ulmanka pe un teren muntos şi accidentat. În ziua următoare a fost surprins de forţe importante hitleriste, care au încercuit detaşamentul. Au urmat trei zile de lupte extrem de grele. Deşi suferise pierderi mari, inamicul nu a cedat. Continuând lupta apropiată corp la corp, subunitatea română s-a repliat, încercând să se salveze. După reluarea ofensivei, maiorul Avram Zenovie a fost găsit mort, la 1 aprilie 1945. A fost decorat cu ordinele "Coroana României", cl. a IV-a cu spade, "Steaua României", cl. a IV-a cu spade, ordinul "Mihai Viteazul", cl. a III-a cu spade şi medalia cehoslovacă "Crucea de război", post-mortem. I s-a acordat, de asemenea, post-mortem, gradul de locotenent-colonel.
Vasile Băcilă, căpitan
A rămas orfan de mic, fiind crescut la orfelinatul din Turnu Roşu. A urmat, apoi, Liceul Militar "Mihai Viteazul" din Târgu-Mureş, pe care l-a terminat în anul 1933. Pe timpul luptelor insurecţionale a acţionat în fruntea unei companii din Regimentul 94 Infanterie, în zona localităţii Orşova. Subunitatea sa a capturat, printre altele, mai multe trenuri germane încărcate cu militari şi cu materiale de război. După încheierea luptelor pe teritoriul românesc, unitatea din care făcea parte a continuat luptele pe teritoriul Ungariei şi Cehoslovaciei. Fiind rănit în zona Mindszent, căpitanul Băcilă a refuzat să fie evacuat înapoia frontului. A participat, în continuare, la încleştările din interiorul oraşului Budapesta. La începutul lunii aprilie 1945 i s-a înredinţat comanda batalionului 2, cu care s-a evidenţiat în acţiunile pentru cucerirea înălţimii cu cota 554 de lângă localitatea Babina. A fost rănit mortal, la nord de localitatea Sobesice, în noaptea de 7/8 mai 1945, cu o zi înainte de capitularea necondiţionată a Germaniei naziste. Pentru faptele sale de arme, Vasile Băcilă a fost decorat cu ordinele "Steaua României", cl. a V-a şi "Coroana României", cl. a IV-a, cu spade şi propus la avansare, post mortem, la gradul de maior.
David Ionaşcu, caporal
Şi-a satisfăcut stagiul militar în Regimentul 2 Care de luptă, unitate cu care a participat la luptele insurecţionale din august 1944. În februarie 1945 a plecat din nou pe frontul antihitlerist, în cadrul aceluiaşi regiment de tancuri. La 26 martie 1945, în timpul atacului pentru eliberarea satului cehoslovac Dolny Pial, a pătruns cu tancul său, la adăpostul unei livezi, în flancul unei grupări hitleriste. În timpul acelor încleştări, două tancuri germane au apărut prin surprindere până lângă maşina blindată în care se afla caporalul Ionaşcu David. S-a încins o crâncenă luptă “care pe care”, în timpul căreia militarul român a căzut la datorie. A fost decorat, post-mortem, cu medalia "Virtutea militară", cl. a II-a.
Dionisie Nicoară, locotenent
A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Rezervă de Infanterie, fiind avansat sublocotenent la 10 mai 1942. A participat la războiul antihitlerist în cadrul Regimentului 95 infanterie, în funcţia de comandant de pluton pionieri. S-a distins prin curaj şi vitejie, rezolvând situaţii din cele mai dificile. In ziua de 11 noiembrie 1944, în luptele din zona Szentkiraly (Ungaria), sublocotenentul Nicoară Dionisie, sub focul inamicului, a construit treceri peste canale pentru tancurile sovietice. S-a evidenţiat ca infanterist în luptele de la Tapiosuly şi de pe străzile Budapestei. La 28 februarie 1945, într-o acţiune de deminare a şoselei Senohrad – Zabava, a fost ucis de explozia unei mine.
A fost decorat, post-mortem, cu ordinele “Steaua României”, cl. a V-a şi "Coroana României", cl. a V-a cu spade, şi avansat la gradul de locotenent.
Isidor Novac, locotenent
În calitate de învăţător, a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Rezervă de Infanterie nr. 1 Ploieşti, la absolvirea căreia (1 noiembrie 1932) i s-a acordat gradul de sublocotenent. A fost concentrat în mai multe rânduri, fiind avansat locotenent la 8 iunie 1940. A participat la războiul antihitlerist în cadrul Regimentului 85 infanterie, îndeplinind funcţia de comandant de pluton. S-a remarcat în luptele desfăşurate pentru zdrobirea inamicului ce se afla pe direcţia Mindszent – Budapesta, precum şi în cele din interiorul capitalei ungare. În ziua de 7 ianuarie 1945 a pătruns cu plutonul său în dispozitivul trupelor fasciste de la vest de cartierul "Vitejlor" din Budapesta. Printr-o luptă încordată a reuşit să respingă câteva contraatacuri duşmane, păstrând ferm terenul cucerit. În încleştările din ziua de 10 ianuarie 1945, locotenentul Novac Isidor a fost rănit de două ori. A încetat din viaţă la ambulanţă. I s-a conferit, post-mortem, ordinul "Steaua României", cl. a V-a cu spade.
Ion Prică, fruntaş
Şi-a satisfăcut serviciul militar în compania 18 antiaeriană a Diviziei 18 Infanterie. A participat în cadrul aceleiaşi subunităţi în luptele pentru eliberarea patriei de sub ocupaţia hitleristo-horthystă. S-a evidenţiat – ca servant de tun – în luptele din centrul Transilvaniei. A sprijinit prin trageri directe forţarea râului Arieş de către subunităţile de infanterie şi înaintarea acestora pe un teren deschis. Împreună cu ceilalţi tunari a distrus cuiburile de arme automate şi observatoarele inamicului din satul Viişoara. În seara zilei de 3 octombrie, în timp ce trecea cu tunul prin vad, a fost lovit mortal de schijele unei mine. În buzunarul vestonului fruntaşului Prică Ion s-a găsit o foaie de hârtie pe care era scrisă poezia din care fac parte următoarele versuri: "Dar n-aştepta de mine veşti,/ Că moartea nu mă lasă;/ La datorie simt că sunt/ Cât zece de acasă". Fruntaşul a fost decorat, post-mortem, cu medalia "Virtutea militară", cl. a II-a.
Vasile Prică, maior
Între 2 septembrie 1925 – 1 iulie, 1927 a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie, la a cărei absolvire a fost avansat sublocotenent şi repartizat în Regimentul 92 infanterie. La 10 mai 1931 i s-a acordat gradul de locotenent. La 1 octombrie 1931 a fost mutat în Batalionul 7 jandarmi, iar de la 1 aprilie 1933, în Legiunea de jandarmie Cluj. La 1 aprilie 1938 a fost numit în Regimentul 83 infanterie, obţinând, la 10 mai 1938, gradul de căpitan. De la 1 noiembrie 1938, la 1 noiembrie 1940 a activat în regimentele 85 şi 90 infanterie. La declanşarea revoluţiei din august 1944 avea gradul de maior. La 25 noiembrie 1944 i s-a încredinţat comanda batalionului 2 din Regimentul 92 infanterie, pe care l-a condus cu iscusinţă în luptele de pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei. În ziua de 19 noiembrie 1944, maiorul Prică Vasile a condus gruparea de foc a Diviziei 18 infanterie la trecerea trupelor marii unităţi peste Tisa, la nord de Vencsello. În timpul forţării cursului de apă, inamicul a contraatacat puternic, urmărind să lichideze capul de pod, dar a fost respins printr-o apărare fermă. Reuşita acestei acţiuni îndrăzneţe s-a datorat în mare măsură şi modului în care a acţionat maiorul Prică Vasile. De la data de 1 ianuarie 1945, ofiţerul a participat la luptele pentru cucerirea masivului muntos Jablonka din Cehoslovacia. În încleştările din zona Kalice maiorul Prică Vasile a căzut eroic în fruntea ostaşilor săi. A fost decorat, post mortem, cu ordinele “Steaua României”, cl. a V-a cu spade, şi “Mihai Viteazul”, cl. a III-a cu spade.
Victor Volovici, sergent major
La 15 martie 1944 a absolvit cursurile Şcolii Militare de Subofiţeri Activi de Infanterie, obţinând gradul de sg. maj. şi încadrarea în Regimentul 26 infanterie. S-a evidenţiat atât în luiptele de pe teritoriul ţării, cât şi în acţiunile din Ungaria, în luptele de la Valko, unde s-a avântat la atac în fruntea subordonaţilor săi. La 9 decembrie 1944, deşi îi rămăseseră în pluton numai 9 oameni, n-a mai ezitat să se arunce în lupta corp la corp cu puţinii săi soldaţi. În această luptă, sergentul major Victor Volovici s-a repezit asupra unui militar hitlerist şi l-a lovit puternic cu patul pistolului. În această încleştare, bravul subofiţer a fost lovit mortal de un plumb inamic. I s-a acordat, post-mortem, medalia "Virtutea militară" cl. a II-a..ntul Eroilor militari romani cazuti la datorie, in prezenta presedintelui Traian Basescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu